Statul împotriva cetăţeanului. "Străinul cu cercel" suspendă libertăţile constituţionale
Joi, 29 Octombrie 2009 15:32
Hits

Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti, printre care şi Asociaţia Pro-vita Bucureşti, solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV. Scrisoarea poate fi citită mai jos şi la această adresă, în format pdf.

-------------------------------------
Către Ministerul Sănătăţii
D-lui Adriean Videanu, ministru interimar

SOLICITARE DE DEMITERE A SECRETARULUI DE STAT, ADRIAN STREINU-CERCEL

Stimate D-le Ministru,

Am aflat cu surprindere despre o declaraţie recentă a dlui. secretar de stat, Adrian Streinu-Cercel, referitoare la vaccinarea împotriva infectării cu virusul papiloma uman (HPV). Conform presei, dl. secretar de stat a anunţat, marţi 27 octombrie, că vaccinarea se va face de acum înainte fără acordul părinţilor şi că va fi obligatorie.

Vă transmitem pe această cale protestul nostru faţă de măsura anunţată şi vă solicităm să îl demiteţi pe dl. Adrian Streinu-Cercel, pentru următoarele motive:

- Măsura anunţată de dl. secretar de stat este nelegală. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul persoanei sau al aparţinătorilor legali ai acesteia. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia dată.

- În al doilea rând, declaraţia este iresponsabilă şi induce voit o stare de panică şi de necesitate, absolut nejustificate. Întrucât prima campanie de vaccinare anti-HPV a eşuat tocmai datorită opoziţiei marii majorităţi a părinţilor, dl. Streinu-Cercel are nevoie de această stare de necesitate pentru a uzurpa autoritatea părintească, pretinzând că oficialii sanitari ar şti mai bine care este interesul copilului decât familia, deşi acesteia îi revine în primul rând responsabilitatea creşterii şi educării copiilor. 

Chiar dacă vaccinul anti-HPV ar fi cel mai sigur şi eficient din lume şi tot o astfel de atitudine ar fi de neacceptat.

Dl. secretar de stat nu este la prima astfel de ieşire necontrolată. În urmă cu câteva zile a confundat România cu un regim de dictatură militară, apreciind că deciziile unei autorităţi publice (cea de Sănătate) “trebuie executate, nu comentate”. Ne întrebăm: chiar şi atunci când sunt neconstituţionale?

Totodată, vaccinarea obligatorie anti-HPV contravine, surprinzător, chiar celor anunţate în urmă cu o lună de fostul ministru al Sănătăţii, dl. Ion Bazac. Acesta precizase că vaccinarea va fi făcută, aşa cum este firesc, doar cu acordul părinţilor. Vă întrebăm: ce anume a determinat schimbarea radicală a poziţiei ministerului, într-un timp atât de scurt?

Fie dl. Streinu-Cercel nu a înţeles nimic din eşecul primei campanii de vaccinare, fie este sub presiunea unor persoane care au interese directe în cumpărarea de către statul român a acestor doze de vaccin de la companiile internaţionale.

În oricare dintre situaţii, considerăm că declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. secretar de stat nu fac decât să amplifice starea de tensiune în această perioadă de frământări sociale şi politice, ceea ce nu poate fi în interesul guvernului şi al autorităţilor publice în general.

Pentru tentativa de suprimare a libertăţilor cetăţeneşti, pentru inducerea unei stări nejustificate de tensiune, dar şi pentru limbajul grosolan şi agresiv pe care îl foloseşte, ori de câte ori are ocazia, la adresa celor care îndrăznesc să exprime păreri contrare, vă solicităm ferm să îl demiteţi de urgenţă pe dl. Adrian Streinu-Cercel din funcţia de demnitate publică pe care o ocupă.

Vă informăm totodată că orice ordin administrativ care va impune, în dispreţul legii şi al Constituţiei, obligativitatea vaccinării minorelor împotriva virusului HPV, contrar voinţei familiilor acestora, va fi contestat în instanţă.

În aşteptarea răspunsului ministerului la solicitarea noastră, vă asigurăm, d-le ministru, de întreaga noastră consideraţie.

Federaţia Organizaţiilor Pro-vita Ortodoxe din România
Asociaţia Civic Media




Adaugă această pagină la site-urile tale favorite!
 

image

Redirecţionează 2% din impozitul pe venitul tău către Provita Bucureşti! Află detalii.

Grup de discuţii
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la vimeo

Sondaj

Sondaj: În unele ţări, sunt avortaţi foarte mulţi copii de sex feminin, pe motiv că părinţii nu doresc fete. Ce părere ai?
 

Utile

legislatia familiei

Îmi vaccinez fetiţa contra HPV?

imageAsociaţia Provita - Filiala Bucureşti vă oferă un material informativ despre vaccinul împotriva papilomavirusului uman (HPV).

Victimă a violenţei în familie?

imageDacă eşti însărcinată şi victimă a violenţei în familie, sau dacă partenerul te presează să faci avort, împotriva voinţei tale, aici găseşti ajutor.

Campanii

Număr afişări conţinut : 254535

Misiunea Pro-Vita

 

 

Să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.


Doneaza online

 

Creative Commons License

Sunday, January 17th 2010: March for Life in Paris - www.jeunespourlavie.org | The march for Life will take place in Brussels, Belgium - Sunday, March 28th, 2010 at 2:30 P.M.

Condiţii de utilizare / copyleft

 

Conţinutul acestui sait web este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - Bucureşti. Reproducerea sub orice formă, în întreg sau parte, a materialelor, este permisă şi încurajată şi poate fi făcută în condiţiile acestei licenţe, adică doar în scopuri non-comerciale şi trebuie să fie însoţită de citarea sursei. Modificarea materialelor preluate este interzisă. Respectarea condiţiei de "fair use" (utilizare cinstită) este obligatorie.

Webdesign: SiteulMeu.com | Harta Site