Marșul pentru Viață, anticorp într-o societate bolnavă Imprimare Email
Duminică, 25 Martie 2012 00:00

București, 24 martie - Circa 1000 de persoane, în marea majoritate tineri, au fost prezente azi la „Marşul pentru Viaţă”, la chemarea filialelor bucureștene ale asociațiilor Pro-vita și Darul Vieții. Intrată deja în firesc, manifestarea a avut pentru prima dată o amploare națională, desfășurându-se simultan în 18 orașe ale României.

Scopul „Marșului pentru Viață”, conform organizatorilor, este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.

În Capitală, acesta este un eveniment la a doua ediţie, organizat de filialele bucureștene ale asociațiilor Provita şi Darul Vieţii. Participanţii s-au întâlnit în jurul orei 12.00, lângă Biserica Kretzulescu. Traseul a fost Calea Victoriei-Parcul Izvor, cu punct final în scuarul din faţa Palatului Parlamentului (Casa Poporului). Au participat familii cu copii, tineri, vârstnici, preoţi de diferite confesiuni, în majoritate fiind afiliaţi la diferite organizaţii cu caracter creştin, care susţin viaţa umană de la concepţie.

Dintre mesajele înscrise pe pancarte sau din cele scandate, remarcăm: „Alege viaţa”, „Nu ucide”, „Spune da vieţii”, „Viaţa începe în concepţie”, „Avortul opreşte o inimă care bate”, „Suntem pentru viaţă”, „Dreptul la viaţă”, „Adevăraţii doctori nu ucid copii”.

Pe timpul marşului, tinerii, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au împărţit trecătorilor pliante şi fluturaşi cu conţinut informativ despre începutul vieţii şi despre consecinţele tragice ale avortului. Cu ocazia acestui marş, organizatorii au lansat Manifestul Marşului pentru viaţă. Prin acest Manifest, citit public în toate orașele în care a avut loc „Marșul pentru Viață”, se solicită adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a importanței familiei în viața socială.

În Parcul Izvor, în faţa Parlamentului, au luat cuvântul mai mulţi organizatori, precum şi mai mulţi participanţi la Marş. Bogdan Stanciu, din partea Asociaţiei Pro-vita Filiala Bucureşti, a declarat: „Marşul pentru viaţă nu a fost ales întâmplător în apropierea Bunei Vestiri. Maica lui Dumnezeu s-a bucurat mult la aflarea veştii că va avea prunc, deşi era fecioară. Vestea că o familie va avea un copil trebuie să fie o bucurie, nu un gând necurat. În ultimii 50 de ani au fost ucişi 22.178.906 copii prin avort, mai mult decât populaţia de acum a României”. Bogdan Stanciu a mai criticat şi aşa-zisa „educaţie sexuală”, promovată în şcoli de diferite orgnizaţii pro-avort, care nu le oferă elevilor decât acces mai uşor la avort şi contracepţie. „Noi încurajăm o educaţie bazată pe castitate şi pe formarea caracterului la copii.” Participanţilor la marş li s-a sugerat ca, la alegerile din anul acesta, să-i voteze pe acei candidaţi care respectă valorile familiei şi vieţii.

Dr. Daniela Păun, reprezentanta Asociaţiei „Darul Vieţii” Filiala Bucureşti, a declarat: „Situaţia dramatică a avortului din România este şi o moştenire a perioadei comunismului, când lumea a uitat de Dumnezeu”. „În prezent, fenomenul avortului în România este determinat, în mare parte de presiunile industriei avortului, care scoate bani foarte mulţi din avort”. Au mai luat cuvântul, subliniind, în mare parte aceleaşi poziţii, şi alţi participanţi la Marş.

Recentul recensământ al populației a atras atenția publică asupra unui fenomen pe care organizațiile provita și demografii îl semnalează de mult, anume scăderea accelerată a populației, inclusiv pe fondul emigrării, și îmbătrânirea acesteia, ceea ce a cauzat deja un adânc dezechilibru social și financiar.

Legalizarea avortului nu poate fi o soluție pentru niciuna din problemele României, ci dimpotrivă, este una din cauzele principale, au arătat organizatorii în cuvântul de final. Avortul a fost, este și va rămâne mereu un act criminal, prin care se curmă o viață umană deplină. Mai mult, avortul are adesea încă o victimă, femeia, care adesea suferă pentru tot restul vieții consecințe fizice și sufletești.

Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990. Numnărul total al avorturilor din 1957, anul legalizării acestei practici, depășește 22 de milioane.

În aceeași zi au avut loc manifestații similare la Bruxelles, Madrid și Kosice (Slovacia).

Pentru mai multe informaţii din celelalte orașe participante vă rugăm să accesați pagina oficială de internet a „Marșului pentru Viață”, www.marsulpentruviata.ro

 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography