O declaraţie de dragoste faţă de viaţă: Marşul de la Paris Imprimare Email
Miercuri, 20 Ianuarie 2010 16:54


Circa 20.000 - 25.000 de persoane, în marea majoritate tinere şi foarte tinere, au participat duminică 18 ianuarie, la Paris, la cea de-a şasea ediţie a traditionalului "Marş pentru Viaţă".

Marşul, eveniment apolitic şi non-partinic, reuneşte creştini de toate confesiunile şi seculari, organizaţii religioase dar şi studenţeşti ori medicale care afirmă o platformă comună: apărarea vieţii umane din momentul concepţiei şi până la moartea naturală.

"Pentru construirea concretă a unei societăţi juste şi deschise vieţii, cerem încetarea atentatelor împotriva acesteia şi abolirea avortului, care este suprimarea unei fiinţe umane inocente; cerem ajutorarea şi informarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, manifestându-ne totodată solidaritatea şi ajutorul faţă de persoanele care suferă de sindrom post-avort," se scrie în declaraţia de misiune a evenimentului.  

Şi anul acesta au fost prezente delegaţii din numeroase ţări europene, printre care: Spania, Belgia, Olanda, Germania, Elveţia, Marea Britanie, Irlanda, Polonia dar şi, în premieră, din Statele Unite. Pentru a doua oară consecutiv, la Marş a participat o delegaţie din România, reprezentând Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita.

Cecile Edel, preşedintele "Choisir La Vie" ("Alege Viaţa"), a declarat în numele organizatorilor: "Francezii prezenţi aici îi cheamă pe compatriotii lor să reflecteze asupra bilanţului dezastruos al celor 35 de ani de avort legal: suferinţa de nedescris a milioane de femei şi teribilă injustiţie îndreptată contra a milioane de fraţi şi surori nenăscuţi şi nenăscute."

Deşi are una din cele mai înalte rate ale utilizării contraceptivelor din lume, Franţa este pe locul doi în Europa Occidentală în privinţa ratei avortului, după Suedia şi înaintea Marii Britanii, situaţie pe care chiar iniţiatoarea legii franceze a avortului din 1975, Simone Veil, o numeşte "descumpănitoare".

Există o singură cale de ieşire din această situaţie tragică: "cea a compasiunii şi dreptăţii: compasiune prin oferirea femeii însărcinate a cele mai bune alegeri, aceea a salvării vieţii nenăscute; şi dreptate, prin abolirea necondiţionată a avortului", a declarat co-organizatorul Jean-Bernard Grenoilleaux, unul dintre veteranii luptei pentru viaţă în Franţa.

"Generaţiile viitoare de europeni vor putea institui o cultură a vieţii mulţumită curajului vostru de a veni şi a spune 'nu' avortului", a declarat Dolores Meehan, co-fondatoarea "Walk for Life West Coast", eveniment de asemenea anual desfăşurat în San Francisco.

Ca şi anul trecut, media de vârstă a participanţilor la Marşul de la Paris a fost foarte scăzuta. Prezenţa unui număr incredibil de tineri până în 25 de ani dă speranţe şi puteri noi mişcării pentru viaţă europene, acuzată că este formată din persoane de vârsta a doua, neadaptate la "modernitate" şi aflate în conflict cu tânăra generaţie.

Sondajele de opinie arată că tot mai mulţi tineri nu mai ascultă maşina de propagandă a industriei avortului şi devin conştienţi de adevăr, afirmând dreptul la viaţă al copilului nenăscut. În special în SUA se manifestă o răsturnare spectaculoasă a opiniei majoritare care a devenit din susţinătoare a avortului, partizană a protejării prin lege a vieţii nenăscute.

Istoria Marşului pentru Viaţă începe în anul 2005, când organizaţiile pro-vita franceze au marcat 30 de ani de la legalizarea avortului în această ţară, sub sloganul "30 ans ca suffit!" ("30 de ani sunt de ajuns!"). Marşul de la Paris a devenit cea mai importantă manifestare publică de acest gen din întreaga Europă.

La o distanţă de câteva zile, în Statele Unite se vor desfăşura manifestaţii similare, de asemenea de tradiţie. Cea mai mare are loc în faţa clădirii Capitoliului din Washington şi reuneşte anual circa un milion de persoane, pentru a comemora decizia din 23 ianuarie 1973 a Curţii Supreme de liberalizare a avortului (cunoscută drept "cazul Roe vs. Wade"). Această hotărâre a avut urmări devastatoare: în anii imediat următori au fost abolite, rând pe rând, în aproape toată Europa, legile care protejau copilul nenăscut în faţa avortului.

Saitul web al marşului - http://enmarchepourlavie.fr/

Fotografii realizate de Bogdan I. Stanciu

 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)
Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography