„Marșul pentru viață” la Paris Imprimare Email
Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00

Circa 15.000 de persoane au manifestat, duminică 25 ianuarie, la Paris, în favoarea vieţii, împotriva avortului şi eutanasiei, într-un eveniment de o amploare deosebită.

Manifestanţi din 10 ţări, printre care şi România, au răspuns apelului unui colectiv de asociaţii şi grupări provita, cerând ca Europa unită să apere şi să respecte viaţa începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală.

Francezi precum şi delegaţi ai unor organizaţii laice sau ordine religioase din Spania, Italia, Polonia, Irlanda, Slovacia, Germania, Austria, Elvetia şi România au marcat astfel cea de-a cincea ediţie a „marşului pentru viaţă”. Fără caracter denominaţional sau politic, acesta este, conform organizatorilor, cea mai mare manifestaţie pro-life din Europa şi se desfăşoară anual în capitala Franţei. Prima ediţie a avut loc în 2005, când organizaţiile pro-vita franceze au comemorat 30 de ani de la legalizarea avortului, sub lozinca: “30 de ani sunt de ajuns!”

Participanţii, in marea majoritate tineri şi foarte tineri, au purtat inscripţii în diferite limbi cu mesaje precum „Avort, eutanasie - ajunge”, „Marşul vietii”, „Europa – apără viaţa!”, „Nu vă atingeţi de viaţă – viaţa este sacră” sau „Primul dintre drepturile omului este dreptul la viaţă”.

Marşul a parcurs una din arterele importante ale Parisului, între Piaţa Republicii şi Piaţa Bastiliei. Pe tot parcursul evenimentului, participanţii au cântat şi scandat neobosit, antrenând împreună cu ei şi mulţi trecători. Ajunşi la punctul terminus al traseului, manifestanţii au luat cu asalt coloana din centrul pieţei - unde acum mai bine de două secole se înălţa Bastilia, simbolul represiunii - înconjurând-o cu bannerele, pancartele şi steagurile lor.

Marşul din 2009 a avut o tematică mai ales europeană, având în vedere că peste doar câteva luni vor avea loc alegeri pentru Parlamentul unional.

Într-un mesaj comun transmis politicienilor din toate ţările Europei, manifestanţii au cerut legi care să respecte viaţa umană începând de la concepţie şi abolirea avortului, în toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene. De asemenea, recomandă o politică protecţionistă pentru familie, care să ajute femeile în criză de sarcină cu alternative pozitive la avort.

În numele organizatorilor, Paul Ginoux a denunţat, într-o declaraţie pentru AFP, presiunile făcute de organismele europene asupra ultimelor trei ţări europene care respectă viaţa umană, Irlanda, Malta şi Polonia. Paul Ginoux a amintit şi criza demografică tot mai acută în care liberalismul de stânga a aruncat Europa. În mod simbolic, dar deloc întâmplător, a spus el, manifestaţia are loc în Franţa, singura ţară din Europa în care natalitatea atinge pragul de înlocuire a populaţiei (2,1 copii/femeie), în toate celelalte state de pe continent înregistrându-se scăderea şi îmbătrânirea acută a populaţiei.

La invitaţia colectivului “30 de ani sunt de ajuns!” în Franţa s-a aflat şi o mică delegaţie din România. Preşedintele şi vice-preşedintele Asociaţiei Pro-Vita - Filiala Bucureşti s-au molipsit, la rândul lor, de energia şi devotamentul miilor de tineri ieşiti pe străzile Parisului şi au profitat de ocazie pentru a cunoaşte sau a strânge legăturile cu organizaţii similare din alte ţări.

Mai multe detalii la www.enmarchepourlavie.info
Galerie foto:

[foto Bogdan I. Stanciu]

Înregistrare video de la eveniment:


Context internaţional nefavorabil


Manifestaţia din 2009 vine într-un moment dificil pentru mişcarea prolife internaţională. Atât Europa cât şi SUA par să fi căzut complet sub influenţa “culturii morţii”.

Consiliul Europei a votat în aprilie 2008 o rezoluţie care atacă mai dur ca niciodată legislaţia pro-vita existentă încă pe continent. De asemenea, Parlamentul European a adoptat la rândul său, pe 15 ianuarie 2009, o rezoluţie neobligatorie pe tema „situaţiei drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană”. Rezoluţia, iniţiată de europarlamentarul comunist Giusto Catania, ar putea conduce la legalizarea avortului în ţările unde acesta este interzis.

Despre acest act, Anthony Ozimic, secretarul cu probleme politice al Societatii pentru Protectia Copiilor Nenascuti (SPUC, Marea Britanie), a declarat, citat de Asociatia Provita Media: „Rezoluţia reprezintă o presiune, sub formă de recomandare, ca avortul să devină un drept în toate ţările membre ale UE. Rezoluţia încalcă legile naţionale privind obiecţia de conştiinţă privind avortul şi finanţarea avortului de la bugetul public. Ea cheamă, de asemenea, la aşa-numitul ‘drept la avort’, însă nici un tratat de drept internaţional sau privind drepturile omului nu recunoaşte un asemenea drept”.

SPUC a cerut mai multor lideri religiosi, dar si organizaţiilor pro-vita din toată Europa să lucreze pentru a face din dreptul la viaţă o problemă de politică de vârf.

Lobby-ul pro-avort cere acum o directivă (lege europeană) care să alinieze forţat legislaţia tuturor ţărilor europene la cea mai dură legislaţie pro-avort.

În SUA, au trecut doar câteva zile de la investirea ca şef al statului a lui Barack Obama, considerat de unii drept cel mai pro-avort preşedinte american. În a treia zi a mandatului său, Obama a abrogat un decret care interzicea finanţarea din fonduri publice a organizaţiilor pro-avort ce acţionează în afara SUA („politica Mexico City”). De asemenea, Obama este aşteptat să semneze în scurt timp cea mai radicală lege privind avortul, de la legalizarea acestuia, în 1973.
 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography