Complicaţiile avortului chirurgical (prin vacuum-aspiraţie, dilatare şi chiuretaj, dilatare şi evacuare) asupra femeii
A). Imediate: survin în primele 3 ore de la avort
- hemoragia uterină (de la 100 la 1000 de ml de sânge pierdut). Riscul de deces prin hemoragie creşte cu vârsta pacientei, cu vârsta gestaţională mai mare de 20 de săptămâni, existenţa perforaţiei uterine, a rupturii uterine sau a avortului incomplet (cu resturi fetale sau placentare);
- perforaţia uterină: este o complicaţie de temut, ea poate apărea în timpul histerometriei (măsurarea uterului cu ajutorul histerometrului), a dilatării sau a chiuretajului. Pericolul mare constă în urmările perforaţiei: hemoragia şi lezarea organelor interne abdominale (vezică urinară, intestin, trompă uterină), cele mai grave fiind provocate de chiureta ascuţită;
- leziunea colului uterin: este o complicaţie frecventă şi foarte serioasă, care poate să apară în timpul chiuretajului, mai ales în timpul dilatării colului. Aceste leziuni se pot extinde lateral, unde se află vasele mari de sânge ale uterului, şi pot cauza o sângerare foarte mare, care uneori necesită histerectomie (extirparea uterului);
- complicaţiile anesteziei: leziune cervicală, perforaţie uterină, convulsii;
- embolismul letal (trombi sanguini, aer şi lichid amniotic). Moartea intervine prin colaps cardiovascular, hemoragie şi comă;
- naştere de feţi vii: mai frecventă în al doilea trimestru de sarcină (făt de 3-6 luni) [1].
B). Precoce: apar după primele 3 ore, până la 28 de zile după avort
- retenţia produsului de concepţie: rămâne una din cele mai importante cauze ale morbidităţii prin avort (cauză de boală), având ca rezultat infecţia sau sângerarea sau ambele;
- infecţia este deseori asociată retenţiei de ţesuturi fetale [2]. Avortul infectat poate avea ca rezultat avortul septic sau chiar toxico-septic; este o complicaţie foarte gravă, frecvent mortală. Frecvenţa mare a cazurilor, gravitatea deosebită, sechelele în timp la femei tinere, în plină activitate genitală şi decesul pe care-l determină, fac din această formă de infecţie un esenţial element în morbiditatea şi mortalitatea obstetricală [3].
C). Tardive: apar după 28 zile de la avort
- anomaliile menstruale: dereglări consecutive ale menstrelor ca urmare a retenţiei unor resturi intrauterine;
- infertilitatea sau sterilitatea secundară: este posibilă prin inflamaţia postavort a trompelor uterine cu ocluzia (închiderea) acestora;
- avortul spontan: riscul de insuficienţă cervicală (col uterin deschis) după dilatări de calibru mare (la feţi de peste 14 săptămâni) şi proceduri de chiuretaj cu chiuretă ascuţită poate duce la avorturi spontane sau la naşteri premature;
- sarcina ectopică: aproximativ 1% din avorturile provocate vor avea o infecţie postavort, ceea ce predispune la un risc crescut de sarcini ectopice la o concepţie ulterioară;
- prematuritatea: naşteri premature menţionate mai sus;
- imunizarea Rh. Acest risc creşte odată cu creşterea vârstei gestaţionale;
- tulburări psihice, remuşcări obsesive sau sentiment de vinovăţie ca fiind „consecinţa şocului emoţional, a sechelelor organice ale avortului sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicaţiilor postabortum, a consecinţelor lor personale, familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.[5]
D). Mortalitatea
- Rata decesului după avort este de 0-2 decese / 100.000 proceduri, cauzele majore fiind: infecţia (23%), embolism (23%), hemoragie (23%) şi complicaţii ale anesteziei locale sau generale (16%) [6].
Sindromul post-avort
Specialişti interesaţi de efectele psihice grave pe care le lasă în urmă un avort au grupat aceste simptome psihice în sindromul postavort – Post-Abortion-Syndrom (PAS).
Ce reprezintă sindromul postavort din punct de vedere spiritual?
El reprezintă o exteriorizare, prin intermediul simptomelor psihice, a stării de păcat în care se află persoana respectivă, după un avort provocat. Cu alte cuvinte, este vorba de o suferinţă sufletească, sufletul fiind bolnav după săvârşirea păcatului. Aceste simptome psihice sunt variate, de la cele mai uşoare până la cele mai grave, inclusiv suicid din cauza deznădejdii (simptomele sunt descrise mai jos). Cel mai important lucru este însă faptul că femeile care regretau mult acest păcat şi doreau o vindecare o aflau şi o găseau, dar nu la medic, ci numai la duhovnic. Vindecarea rănilor sufleteşti produse de acest mare păcat necesită pocăinţă, nerepetarea păcatului, iar apoi iertare prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi Împărtăşaniei. „Pocăinţa trebuie să fie pe măsura păcatului săvârşit, iar în cazul unui avort, care este un păcat mare, de moarte, pocăinţa trebuie să fie la fel de mare pentru a putea fi iertat omul de către Dumnezeu”. (Pr. Prof. Dr. Ilie Modovan, preşedintele Asociaţiei Provita Sibiu).
Ce este sindromul postavort din punct de vedere medical?
Sindromul postavort este totalitatea simptomelor psihice apărute imediat sau la un anumit interval de timp după avort.
Medicina încearcă întotdeauna să explice afecţiunile, inclusiv pe cele sufleteşti, doar din punct de vedere medical; din nefericire, termenul de sindrom postavort nu este recunoscut ca atare de către Medicină.
Unde putem integra din punct de vedere medical acest sindrom? Medicina modernă a introdus în „Clasificarea Internaţională a maladiilor”, revizia a 10-a (CIM 10), la capitolul „Tulburări nevrotice legate de factori de stress şi tulburări somatice” un subcapitol intitulat „Stare de stress post-traumatic” (PTSS) definit astfel: „această tulburare constituie un răspuns diferit sau prelungit la o situaţie sau la un eveniment stresant (de scurtă sau lungă durată), în mod excepţional, ameninţător sau catastrofal şi care ar provoca simptome evidente de disperare la cele mai multe persoane” [8].
Stressul posttraumatic era definit înainte ca o „nevroză traumatică”. Termenul de traumatism a fost împrumutat din patologia chirurgicală pentru a sublinia prezenţa unui eveniment brutal şi violent (primele accidente pe calea ferată) ce irupea în viaţa psihică şi o bulversa. Evenimentul traumatizant poate fi şi o agresiune, o tentativă de omor, un viol (…) [9].
Manualul de diagnostic CIM 10 clasifică aceste tulburări în trei tipuri: reacţia acută la un factor de stress; starea de stress posttraumatică şi tulburarea de adaptare [10].
Toţi autorii care au scris cărţi despre Sindromul postavort l-au introdus în a doua categorie, respectiv Starea de stress posttraumatic (PTSS).
Simptomele tipice din Starea de stress posttraumatic descrise în CIM 10 cuprind: renaşterea repetată a evenimentului traumatic în amintiri invadante („flashbacks”), vise sau coşmaruri; ele survin într-un context durabil de „anestezie psihică” şi de slăbire emoţională, de detaşare în raport cu alţii, de insensibilitate la mediu, evitarea activităţilor sau a situaţiilor care ar putea redeştepta amintirea traumatismului. Simptomele se însoţesc şi de insomnie, anxietate, depresie sau ideea sinuciderii. Perioada care separă apariţia traumatismului de cel al tulburării poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni. Evoluţia este fluctuantă şi merge în cele mai multe cazuri spre vindecare. În unele cazuri, tulburarea poate prezenta o evoluţie cronică, să dureze numeroşi ani şi să antreneze o modificare durabilă a personalităţii” [11].
În anii 1971, existau puţine voci care să vorbească despre problemele post-avort. Se acorda o atenţie mai mare urmărilor negative ale avortului din punct de vedere fizic. În 1985, vătămarea fizică a avortului, deşi reprezenta o problemă majoră, nu se mai bucura de o atenţie atât de mare din partea cercetătorilor; aceştia investigau atent consecinţele negative psihologice ale avortului [12].
Când apare acest sindrom?
El apare cu întârziere; reacţia de la început este un sentiment de uşurare în majoritatea cazurilor; apoi, prin reprimare şi negare, femeia evită problemele, de regulă timp de câţiva ani – de obicei 5 ani – dar e posibil ca această perioadă să dureze 10 sau chiar 20 de ani! Mai apoi, la unele femei, sentimentele negative se acumulează şi ies la suprafaţă. Adesea, acest eveniment care le precipită este naşterea unui copil (de către ea sau o rudă) cu care intră într-o legătură emoţională strânsă. De asemenea, ea poate descoperi că a rămas sterilă (!) după avort, dar şi alte evenimente şi traume pot precipita aceste sentimente [13].
Care sunt simptomele psihice ale sindromului post-avort?
Am grupat simptomele descrise de mai mulţi autori (medici şi membri ai Asociaţiilor Provita):
- depresii nervoase cu tentative de suicid;
- tulburări de somn; insomnii şi vise terifiante (căderi în gol, urmăriri, naştere de copii morţi, rupţi sau înfometaţi etc.);
- tulburări în alimentaţie;
- tulburări afective, sentimente de frustrare; atacuri frecvente de plâns şi strigăte disperate;
- gânduri / tentative de sinucidere izvorâte din tristeţe, lipsă de speranţă, inutilitate;
- destrămarea relaţiilor interpersonale, cu partenerul, cu copiii, cu prietenii;
- răceală emoţională, pesimism;
- atacuri de panică;
- tulburări de memorie;
- dificultăţi de concentrare; pierderea interesului pentru activităţile desfăşurate;
- sindromul „aniversării”;
- psihoze acute;
- reacţii schizofrenice;
- sentimentul de vinovăţie;
- predispoziţie pentru boli de dependenţă; consum de alcool sau / şi droguri;
- dereglări sexuale,
- insomnii şi vise terifiante etc. [14]
Aceste simptome psihice sunt mult mai accentuate la adolescente, care au un psihic mai labil, motiv pentru care sunt mult mai frecvente sinuciderile în rândul elevelor şi studentelor; ele nu găsesc un sprijin, neavând familie, iar teama de părinţi, de prieteni, profesori duc în cele din urmă la curmarea vieţii.
Simptome psihice pot apărea la toţi cei care contribuie la un avort (!): tată, medic, asistentă medicală etc. Am cunoscut un medic ginecolog care a recunoscut că are atacuri de panică apărute după o traumă psihică în urma efectuării unui avort complicat la o pacientă, fiind dependent de un tratament medicamentos. Alt ginecolog a recunoscut că după ce efectuează un avort simte că preia asupra lui o „greutate” imensă. Unii se plâng de coşmaruri şi, mai ales, de depresii nervoase. Alţii nu mai fac avorturi la ora actuală din aceste motive, dar au fost nevoiţi să părăsească Clinicile de Ginecologie unde, inevitabil, sunt obligaţi (cel puţin în gărzi) să le efectueze. Cunosc mulţi ginecologi în Occident care nu mai efectuează niciun fel de avort la ora actuală, dar nici nu prescriu contraceptive! Exemplele pot continua şi în rândul asistentelor, soţilor etc. care suferă de acest sindrom deoarece au luat parte fie la încurajarea femeii de a face avort, fie la efectuarea avortului. Constatăm că frecvent sunt afectaţi şi copiii născuţi din aceste familii, ei fiind afectaţi mai ales de boli nervoase sau psihice. Unii autori l-au denumit „sindromul supravieţuitorului”. Aceşti copii se simt vinovaţi că doar ei au supravieţuit şi ceilalţi fraţi ai lor au fost omorâţi. Se citează tentative de suicid la aceşti copii. Tratamentul medicamentos simptomatic la care se recurge în sindromul postavort (posttraumatic), respectiv în aceste depresii cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice (anxiolitice, barbiturice, psihoterapie) sau tratamentele psihiatrice mai traumatizante precum şocuri electrice (care se efectuau într-un număr mare în urmă cu câţiva ani) nu este eficient. Femeile sau tinerele afirmă că şi după ani de zile au coşmaruri cu copii avortaţi, sânge etc.
Consecinţele avortului avortului asupra familiei şi societăţii
Urmări asupra familiei. Din cauza urmărilor fizice sau psihice care apar la părinţi, apar, evident, şi dereglări ale relaţiilor dintre membrii familiei. Pierderea motivaţiei, „răceala” emoţională, dezamăgirile şi alte stări nevrotice sau psihotice cauzate de omor sunt simţite şi copiii născuţi.
Urmări asupra societăţii. Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniţi de traumatismul uciderii copiilor nenăscuţi. Orice boală fizică sau psihică a indivizilor se reflectă asupra întregii societăţi. În afară de aceasta, uciderea copiilor nenăscuţi a dus la o scădere dramatică a natalităţii. Care poate fi viitorul pentru cei ce renunţă la copii?
Pentru referințele bibliografice și alte detalii consultați „Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita” de dr. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan, disponibil integral online.